Noiembrie și-un pic

de Anca Mihaela Blaga
Adauga la favorite
20995
vizualizari
19,830 lei
din 17,000 lei
BUCURESTI,
Aici îmi vei găsi bătăile inimii de mamă. #scrisoarepentruea va deveni carte. Susține tipărirea ei prin pre-comandă.
Initiator proiect
1 proiect

Era august (cred), seara târziu, iar eu click-uiam în neștire printre sutele de poze cu O, în timp ce ea dormea lângă mine. Îmi luam o pauză de la ea căutând-o tot pe ea, în lunile care trecuseră prea repede pentru mine.

Am realizat atunci că pozele ne rămăseseră mici, cumva, căci nu mai ajungeam la emoția vie din spatele lor. Așa că am început să îi scriu.

_________________

Sunt Anca, posibil să mă știi de pe Domnișoara Poimâine. Sau poate #scrisoarepentruea îți sună cunoscut. Acolo mi-ai găsit bătăile inimii de mamă pe care le-am scos din piept și le-am așezat pe hârtie sub formă de scrisori. Am scris-o pe prima și am trimis-o în lume cu frică și cu nerăbdare, iar oameni ca tine au citit-o, au rezonat și mi-au dat curaj.

Acum, la zece luni distanță, am douăzeci și șase de scrisori care caută alte inimi de mamă (și, de ce nu, de tată). Fiecare  are o ilustrație făcută cu drag și iscusință de Dan Ungureanu. Sunt genul de ilustrații cu metafore și detalii ascunse, precum cărțile de Dixit și au fost create special pentru Noiembrie și-un pic. 

 

 

NOIEMBRIE ȘI-UN PIC.

e prima mea carte.

E un text simțit. O să plângi, o să râzi (un pic), o să te treacă fiori și probabil te vei surprinde oftând, căci te va întoarce spre tine când îți va fi dorul cel mai dor de puiul tău, când era mic. Sau, dacă acum e încă bebeluș, o să simți să mai tragi de prezentul prea grăbit, ca de un elastic, ca să mai stea pe loc un pic. Găsești aici un fragment din ea.

 

Dacă ai rămas încă aici, cred că o să îți placă să citești cartea până la ultima pagină.

 

Pre-comandă cartea

și sprijină, astfel, tipărirea ei. Fie că o vrei pentru tine, căci povestea asta poate fi și a ta, fie că vrei să ajungă în casa cuiva drag, cartea asta e genul la care revii, pentru că nu are cum să îți rămână mică.

Știu că mai există oamenii care caută momente de tihnă în care să se conecteze cu puiul lor, oameni care vor să păstreze amintirile vii. Cu susținerea unor astfel de oameni voi strânge cei 17000 RON  cu care voi acoperi cheltuielile pentru ilustrație, print și lansare,  astfel încât să ajungă la tine la început de noiembrie, cel târziu. 

 

Susține tipărirea cărții prin una dintre cele 4 variante:

 

  

Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

Sustinator anonim
acum 5 ani
Mult succes!
130.00 lei
Stolnicianu Dana Gabriela
acum 5 ani
100.00 lei
Madalina Avramescu
acum 5 ani
Iti doresc mult succes!
60.00 lei
Alexandra Ionescu
acum 5 ani
❤❤❤
60.00 lei
Ioana Sternatis
acum 5 ani
Abia astept cartea si mult succes!
130.00 lei
Micu Lavinia
acum 5 ani
Am citit scrisorile tale pe grupul La primul bebe si mi-au placut la nebunie. Si eu am o fetita care la sfarsit de octombrie va face un an si ma regasesc in tot ceea ce am citit pana acum.
70.00 lei
Petrache Valentina
acum 5 ani
Am trăit emoții aprinse la fiecare scrisoare, mă bucur enorm că se transformă în cel mai frumos mod de a împărți cuvantul, gândul, sentimentul: o carte. Mi-ar placea să cunosc persoana minunată din spatele ei, care a condimentat perioada mea de bebelușeal
130.00 lei
Loredana Podarascu
acum 5 ani
50.00 lei
Munteanu Maria Alexandra
acum 5 ani
70.00 lei
Cristina Pogan
acum 5 ani
120.00 lei
Stefania Voicu
acum 5 ani
Bravo draga Anca!
250.00 lei
Elena Marineci
acum 5 ani
❤️
60.00 lei
Madalina Pinta
acum 5 ani
Bravo, Anca! Sunt sigura ca nu va ramane singurul tau proiect de acest tio
60.00 lei
Petrescu Daniela
acum 5 ani
Așteptăm cu drag și interes și următoarele cărți!! :*
70.00 lei
Dan Colceriu
acum 5 ani
Curaj!
290.00 lei
  • 29 /11
    2019
    5

    Salut,

     

    Azi pleaca spre voi ultimile livrari, deci luni ar trebui sa ajunga.

     

    M-am impotmolit pe ultima suta de metri si am ratacit niste date DAR am rezolvat. Probabil niste somn (mai mult) m-ar fi tinut departe de greseli.

    Daca, totusi, pana la finalul saptamanii nu primiti cartea/cartile, desi asti selectat recompensa, dati un semn pe design@ancablaga.ro si facem sa fie bine.

     

    In plus, m-ar ajuta tare mult sa dati zvon in tara ca "Noiembrie si-un pic" a ajuns in Carturesti:

    Bucuresti : Verona, Baneasa, Carusel, Afi, Promenada, Park Lake,
    Megamall,  Veranda

    in tara :Timisoara Iulius, Cluj Iulius, Iasi Palas, Constanta City

     

    Super multumesc :)

    We fain!

     

     

  • 18 /11
    2019
    4

    Noiembrie și-un pic se pune în mișcare începând de mâine așa încât, pe final de săptămână (cel mai probabil) va ajunge la voi. Posibil să fie niște întârzieri din cauza Black Friday, vă țin la curent.

    Cartea va fi livrată de Fan Courier, gratuit în țară. Plicul va veni nu de la Anca Blaga ci de la Brain Games, firma asociată vânzării de carte.

    Abia aștept să ajungă în casele voastre. Dacă vă vine să ziceți două vorbe despre cum v-a fost experiența cititului dar, mai ales, a simțitului, dați-mi de veste la design@ancablaga.ro

    Zi cu soare!

     

     

     

     

     

     

  • 08 /11
    2019
    3

    Se anunță ploaie spre seară, numai bună să stăm la povești la Doi, pe Popa Nan 82.

    @Lansare Noiembrie și-un pic

     

    Detalii în link:

    https://www.facebook.com/events/982488705430669/

     

  • 30 /10
    2019
    2
     
     
    Noiembrie și-un pic iese în lume.

    La DOI voi crea un spațiu de întâlnire cu voi, mame, viitoare mame, tați, bunici, părinți sau ne-părinți. Oameni care simt.

    Vom vorbi cu glas tare despre munții de emoții din spatele scrisorilor scrise sau nescrise pentru puii noștri. Vă propun să veniți singuri ca să aveți un moment de răgaz, voi pentru voi, un piua de bine, în care să vă auziți gândurile. Elena Marineci, așa cum o știu, va muta lanterna pe cuvintele care, de obicei, se opresc în gât.

    _______________

    Noiembrie și-un pic e prima mea carte. 

    Povestea asta nu e doar a mea. Cu toții căutăm momente de tihnă în care să ne conectăm cu puiul nostru, pentru toți timpul aleargă ca un bezmetic și ne lasă-n urmă doruri.

    Cartea a fost publicată independent cu sprijinul vostru, +174 de oameni, care ați crezut în ea și au pre-comandat-o.


     

  • 18 /09
    2019
    1

    Mi se pare iREAL. 

     

    Când am stabilit targetul îmi tremura Excel-ul în brațe. Îmi venea să pun fix jumătate din cât aveam nevoie ca să nu cad de sus. Dar nu m-au lăsat oamenii care credeau în mine mai mult decât o făceam eu.

    În doar 3 zile de la lansarea campaniei am 60 % din sumă. Am trecut de jumătatea drumului. Dimineața, mai ales, dau refresh de 2-3 ori la pagină, unul după altul, ca să mă conving că nu mi se pare. 

    Mulțumesc că nu m-ați lăsat singură în aventura asta. Mulțumesc pentru like-uri, share-uri, tag-uri, pentru cuvintele pe care le-ați lăsat în urma voastră, și, mai ales, pentru că ați pre-comandat cartea, ba chiar ați și contribuit și plus.