Împreună ne dorim să dăm viață seriei „Lelian” (începând cu primul roman, „Micul Saturnian”), poate cel mai important roman al unuia dintre cei mai apreciați scriitori contemporani, Octavian Soviany. Alege una dintre recompensele oferite și participă și tu la nașterea acestui proiect!
Seria „Lelian”, care va cuprinde patru volume, este o autobiografie apocrifă a marelui scriitor francez Verlaine, în care documentarismul se împleteşte cu ficţiunea, pe fundalul unei vaste fresce istorică pe al cărei parcurs personajele resuscitate din praful arhivelor se mişcă dezinvolt, plămădite de fantezia autorului. Nu e o poveste cu happy-end, dar e istoria unui destin zguduitor care va rămâne adânc încrustat în conştiinţa cititorului.
Primul volum al seriei, „Micul saturnian”, relatează copilăria şi adolescenţa unei fiinţe timide, măcinate de complexe, trăite sub influenţa unei mame bigote şi prea iubitoare şi a unui tată indiferent, dezamăgit de fizicul plăpând al băiatului, care îl face nepotrivit pentru cariera militară pe care i-o destinase părintele său. Cartea este romanul vieţii de şcolar al lui Lelian, vorbeşte despre primele sale experienţe erotice, homo şi heterosexuale, despre primii săi paşi în literatură, despre primele lui contacte cu mediile artistice pariziene, dar şi cu prezenţa insidioasă a morţii. Este o carte despre zorii unui destin peste care planează deja ameninţarea crepusculului, o poveste pe care autorul ştie să o depene admirabil, apelând ba la procedeele romanului de factură balzaciană, ba la resursele intertextualităţii, la citat sau la parafrază, la inserţii din proza memorialistică a lui Verlaine.
Octavian Soviany este unul dintre dintre cele mai importante nume din literatura română contemporană, fascinant prin versalitatea sa: este poet, eseist, critic, traducător și un prozator de excepție. Alături de Radu Aldulescu sau Stelian Tănase, îl considerăm ca un adevărat „ambasador” al Editurii Hyperliteratura.
În 2017, Octavian Soviany a publicat prima sa carte la Hyperliteratura, romanul „Casa din Strada Sirenelor”, devenit imediat best-seller și pregătindu-se deja pentru a treia ediție. În 2018 am continuat cu volumul său de amintiri „Am fost un copil reușit?” și cu antologia de traduceri de poezie clasică „Cartea răstălmăcirilor”, toate aceste proiecte luând viață în urma unor campanii de crowdfunding și precomenzi. În luna noiembrie a acestui an am publicat „Istoria familiei Sanson” (vol I), jurnalul ultimului descendent al celei mai celebre familii de călăi a Franței, scris de H. Sanson, în traducerea lui Octavian Soviany.
Tetralogia „Lelian” se va alătura celebrelor titluri marca Octavian Soviany, precum „Viața lui Kostas Venetis” sau „Moartea lui Seigfried”, romane îndrăgite atât de critică, cât și de publicul larg.
Editura Hyperliteratura s-a născut la sfârșitul lui 2016 și prin ea ne-am propus să schimbăm din temelii câteva lucruri pe piața de carte românească: promovare mai bună a autorilor români, drepturi financiare mai mari pentru scriitori (chiar și de 3-4 ori mai mari decât editurile „tradiționale”), transparență și nu în ultimul rând respect pentru autor și pentru cititori.
Mai multe puteți afla despre noi pe www.Hyperliteratura.ro.
E simplu: alegi una dintre recompensele alăturate pe care ți le-am pregătit, iar împreună vom strânge fondurile necesare publicării, dar și promovării cărții. Totodată, numele tău va apărea pe pagina de mulțumiri a cărții și vei fi printre primii ei cititori.
Nu uita: toate recompesele noastre au reduceri substanțiale și transport gratuit pe teritoriul României.
Cea mai mare parte din suma obținută din această campanie va acoperi costurile de tipar ale cărții. De asemenea, ne dorim să plătim un avans autorului pentru exemplarele precomandate (nu uitați că noi oferim drepturi de autor mult mai mari decât editurile tradiționale), vom acoperi cheltuielile acestei campanii, iar ce va rămâne va fi investit în promovarea ulterioară a cărții.
Alegând să susții acest proiect, vei face parte din echipa care va da naștere acestei cărți. Noi credem că lucrurile bune se realizează prin solidaritatea unei comunități, iar implicându-te vei deveni unul dintre cei care vor contribui la punerea în scenă a unei povești care poate depăși barierele timpului nostru.
Investind într-o carte, investești de fapt în dezvoltarea artistică a comunității tale și a propriei tale persoane.
Imediat ce va ieși din tipar, în primele zile ale lunii ianuarie 2020. Vei fi printre primii cititori, pentru că primele pachete pleacă spre susținători, abia după aceea trimitem cărțile spre librăriile partenere și alți difuzori.
Pentru orice întrebări legate de campanie, de carte sau despre autor, puteți contacta oricând echipa Editurii Hyperliteratura pe office@hyperliteratura.ro.
Îți mulțumim pentru interesul acordat!
Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu