Vrem să îi răsplătim pe toți cei care donează 100 de lei cu o carte semnată de autor. Mai mult, celor care donează 300 de lei vrem să le dăruim o carte semnată alături de o dedicație scrisă cu suflet de către Gabriel Braic pe prima pagină.
Cărțile profesorului din Cluj-Napoca sunt vii. Sunt reale. În ele își așterne cu pasiune și migală gândurile sale. Despre viață, familie, valori, credință, visuri, adevăr, iubire, Dumnezeu. Scrisul lui îi încântă pe cititori, fiindcă ei (și el) se descoperă în paginile cărților. Autorul transmite direct, practic, cu haz și cu savoare principiile esențiale ale existenței.
Cea de-a patra carte, semESEURI pentru tineri grăbiți, a fost creată pentru cei mai frumoși dintre oameni - tinerii. Lor li se adresează ca unor confidenți, pe ei îi înțelege ca un părinte, cu ei conversează ca un prieten, pe ei îi îndrumă ca un dascăl și îi inspiră ca un mentor.
Manuscrisul așteaptă să fie tipărit, dar costurile sunt considerabile. Mai ales în pandemie. În plus, o lansare adevărată presupune alte cheltuieli. Așadar, dacă vrei să sprijini chiar acum publicarea acestei cărți, îți suntem mai mult decât recunoscători.
Ești curios în legătură cu ceea ce conțin semESEURILE pentru tineri? Iată mai jos câteva dintre titlurile capitolelor:
Prieteni, haideți să susținem împreună publicarea celei de-a patra cărți a lui Gabriel Braic. Fiecare donație contează. Vă mulțimim!
Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu