Salvăm depozitul de cereale din Giera!

de Asociația Prin Banat
Adauga la favorite
4805
vizualizari
2,190 lei
din 5,000 lei
Localitatea Giera,
Contribuie la salvarea patrimoniului național construit! Donează pentru salvarea Depozitului de Cereale din Giera, comuna Giera, jud. Timiș!
Initiator proiect
4 proiecte
ONG
ONG profil verificat

 

La 60 de km de Timișoara și la o distanță foarte mică de granița cu Serbia, se află comuna Giera, atestată documentar încă din anul 1332. Chiar pe drumul principal din localitate, la numărul 91 se află Depozitul de cereale, cu o arhitectură deosebită, pentru care a fost declarat monument istoric, categoria B. 

Asociația Print Banat, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente - Banat, și-a propus să salveze acest monument, căzut pradă degradărilor, uitat de timp și de om. 

Despre intervenție:

La Depozitul de cereale din Giera este nevoie de ajutor la consolidarea și completarea porticului de acces în clădire, zona care este și cea mai afectată din punct de vedere structural al edificiului. La nivelul porticului se vor înlocui elementele degradate ale structurii din lemn și se vor completa elementele lipsă ale învelitorii. 

Pentru o descriere mai amplă a clădirii, accesați site-ul Asociației Print Banat: https://prinbanat.ro/depozitul-de-cereale-din-giera/

Deoarece dorim să acționăm cât mai corect și cu cât mai mult respect față de monumentele noastre care ne sunt atât de dragi, ne-am propus să readucem porticul de acces al clădirii la starea sa inițială și să o acoperim cu materialul original (azbociment), apelând la varianta contemporană a materialului, care nu este periculoasă sau toxică (eternit). 

Despre proiect:

Inițiat în anul 2016 de Asociația Monumentum, proiectul Ambulanța pentru Monumente este implementat începând cu anul 2021, în județele Timiș și Caraș-Severin, de Asociația Prin Banat. 

Proiectul își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil, prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante, aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps, cu ajutorul voluntarilor, al meșterilor și al comunităților locale, sub stricta supraveghere și îndrumare a specialiștilor din domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice.

Ca urmare a intervențiilor reușite, Ambulanța pentru Monumente a câștigat Premiul Publicului în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020, în urma votului la care au participat peste 12.000 de cetățeni din întreaga Europă.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/ambulantapentrumonumenteprinbanat 

De ce să te implici?

Fiecare dintre noi, mic sau mare, poate ajuta la salvarea acestor monumente, singurele piedici fiind doar timpul și ignoranța care au obiceiul să distrugă moștenirea noastră. Donând, contribui la salvarea patrimoniului național imobil, care deja se află într-o stare extrem de fragilă și periclitată. 

Alegând una din pachetele noastre pentru donatori, poți beneficia de o amintire care îți va decora camera sau poți purta cu mândrie un tricou cu emblema proiectului, răspândind astfel vestea și motivându-i și pe ceilalți din jurul tău să se implice!

Cum poți sprijini proiectul?

Poți alege una din recompensele noastre sau poți dona pentru a susține această cauză. 

La ce vom folosi fondurile obținute?

Proiectul Ambulanța pentru Monumente Banat intervine asupra monumentelor cu ajutorul voluntarilor, susținut de comunitățile și instituțiile publice locale și de sprijinul donatorilor. 

Deseori, aceste fonduri nu sunt suficiente pentru a atinge obiectivele propuse. Pentru a interveni asupra cât mai multor monumente aflate în stare avansată de degradare din Banat, apelăm la ajutorul publicului.

Fondurile obținute prin această campanie vor fi folosite pentru a achiziționa materialele necesare intervenției: materiale necesare pentru structura de rezistență, materiale de învelitoare, materiale pentru completarea zidăriei degradare. 

Contactează-ne!

Nu ezita să ne contactezi prin email ambulantapentrumonumente@prinbanat.ro sau la telefon 0720207690 pentru întrebări, lămuriri sau curiozități! 



Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

Marza Radu
acum 3 ani
100.00 lei
Nicoleta Reghi?
acum 3 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Alexandra Palconi Sitov
acum 3 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Zaharia Razvan
acum 3 ani
30.00 lei
Wolf
acum 3 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Teodor Alexandra
acum 3 ani
160.00 lei
irina leca
acum 3 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Luminita Lupu (Lumi Rural)
acum 3 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Bogdan Simona-Loredana
acum 3 ani
Sunteți minunați!
50.00 lei
DA
acum 3 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Iovanescu radu
acum 3 ani
Da
200.00 lei
Palagesiu Lucia-Maria
acum 3 ani
La tot mai mult
100.00 lei
Sustinator anonim
acum 3 ani
Fie ca proiectul să fie împlinit!!!
260.00 lei
Sustinator anonim
acum 3 ani
FIE CA PROIECTUL SĂ FIE DUS LA ÎNDEPLINIRE!!! ????
60.00 lei
Sustinator anonim
acum 3 ani
25.00 lei