Să ducem iz de Sărbătoare în casele bunicilor singuri!
De peste 5 ani, asociația sprijină persoanele vârstnice, cu vârsta de peste 60 de ani, având domiciliul în judeţele Cluj și Sălaj, care locuiesc în condiţii improprii, nu sunt susţinuţi de familie sau de alţi aparţinători şi au venituri care nu le asigură satisfacerea nevoilor de bază – o parte dintre aceștia neavând nici un venit. Lunar oferim un pachet alimentar de 20 de lei, dar în contextul creșterii prețurilor la alimente din ultimul an, pachetele noastre sunt tot mai mici și tot mai goale.
Pandemia a împovărat și mai mult viețile acestor oameni și tare ne dorim ca ÎMPREUNĂ să schimbăm măcar pentru o zi tristețea lor în bucurie! Fii alături de noi în această lucrare atât de însemnată! Pentru 100 de bunici avem nevoie de 100 de persoane care să doneze câte 100 lei. Nu ni se pare un target imposibil de atins, pentru că știm ce prieteni inimoși avem! Îți mulțumim pentru implicarea ta!
Te invităm să fii alături de noi în această campanie și să contribui cu o donație.
Ajută-ne ca această campanie să ajungă la cât mai multe persoane distribuind link-ul acestei inițiative în rândul prietenilor tăi, pe Facebook, whatsapp sau Instagram!
Pentru mai multe detalii, te invităm să ne urmărești pagina de Facebook (https://www.facebook.com/oasteadomnului.gherla.56) sau să ne contactezi la adresa de email: asoasteadlui@gmail.com sau la numărul de telefon 0744 813590 (Roxana Santa).
Vă mulțumim pentru că ne susțineți!
Asociația „Oastea Domnului” Gherla
Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu