Responsabilizarea tinerilor (adolescenţi)
Asociaţia Shemaya, cu sediul în Oradea, este o organizaţie neguvernamentală care a luat fiinţă în anul 2012 funcţionând în baza Ordonanţei nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Asociaţia Shemaya, care activează în domeniul socio-educaţional cu o echipă interdisciplinară alcătuită din manager, asistent social, lucrător social-administrativ, voluntari de la diferite facultăţi de specialitate, dezvoltă programe şi servicii pentru a răspunde nevoilor sociale ale grupurilor şi comunităţilor vulnerabile din regiune pentru creşterea calităţii vieţii acestora indiferent de etnie, religie şi gen.
Începând cu anul 2012 şi până în anul 2015 inclusiv, Asociaţia Shemaya a organizat programe caritabile în atenţia senorilor oraşului, acelor persoane vârstnice care datorită problemelor cu care se confruntă (probleme de sănătate, deficit financiar,etc...) nu îşi pot efectua activităţile instrumentale de zi cu zi şi care necesită sprijin din exterior.
PROIECTUL
În luna seprembrie 2016, demarăm un proiect adresat tinerilor adolescenţi, Responsabilizarea tinerilor (adolescenţi) din liceele din Municipiul Oradea în vederea prevenirii şi combaterii absenteismului şi a violenţei în şcoli, tineri stigmatizaţi ca fiind “elevi problemă” a comunităţii, problemă ce devine din ce în ce mai acută. Ca „elevi problemă” sunt consideraţi acei tineri adolescenţi (elevi cuprinşi între 14-17 ani) care se confruntă cu absenteism şcolar, manifestă un comportament deviant şi agresiv faţă de profesori, familie şi alte grupuri sociale ajungâng la consumul de substanţe nocive şi prin toate acestea la periferia socialului.
Adolescenţa este un proces de dezvoltare care constă în dobândirea aptitudinilor şi a convingerilor necesare pentru o participare efectivă în societate. Dificultăţile de tot felul, probleme familiale, lipsa motivării sau implicării într-o activitate, a locurilor de muncă, sunt factori care influenţează în mod direct acest comportament antisocial al adolescentului, acesta epatând de cele mai multe ori într-o stimă accentuată de sine pe care apoi o etalează în faţa părinţilor, profesorilor, colegilor, a grupului de prieteni, etc. De exemplu, dacă un părinte nu este mulţumit cu rezultatele şcolare ale elevului, acesta va ajunge să dezvolte o imagine de sine negativă considerând că singura lui „calitate” este să îi dezamăgească pe cei din jur. Pentru a-şi refula frustrarea, poate recurge la unele acţiuni agresive, grupul de prieteni fiind singurul dispus să îl accepte, indiferent de rezultatele sale şcolare şi acţiunile imorale întreprinse în interiorul grupului. Şi acesta este doar unul din exemplele existente la ora actuală.
La nivelul judeţului Bihor, nu există nicio organizaţie neguvernamentală, nicio instituţie publică ori serviciu care să intervină prin măsuri oportune de protecţie socială în vederea ameliorării sau estompării fenomenlui care continuă să ia amploare.
Prin proiectul de faţă ne propunem să mobilizăm instituţiile publice (şcolile implicate, Inspectoratul Şcolar, alte organe decizionale locale) în vederea unei mai bune colaborări şi implicări din partea acestora.
Vom organiza activităţi extraşcolare cu tinerii adolescenţi pentru a-i responsabiliza, motiva şi conştientiza asupra faptului că frecventarea şcolii nu o realizează pentru cadrele didactice, pentru părinţi, ci doar şi exclusiv pentru ei înşişi.
ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI (pe scurt)
Activităţile pe care le organizăm cu aceşti tineri urmăresc atingerea scopul şi obiectivelor proiectului de faţă: întâlniri periodice cu specialişti din domeniul psiho-pedegagic care vor asigura consiliere individuală şi de grup elevior selecţionaţi în acest sens, se vor organiza participarea la spectacole cultural-artistice şi distractive, se vor organiza participarea la întreceri sportive, activităţi de caritate, se vor organiza periodic întâlniri cu elevi cu un model comportamental pozitiv, se vor organiza excursii culturale şi de socializare, întâlniri-serate în care vor fi invitaţi persoane cu un civism aparte, vizite la penitenciar în vederea observării condiţiilor celor privaţi de libertate, rularea unor filme cu caracter educativ.
De asemenea, prin cadrul acestui proiect dorim să mobilizăm viitorii parteneri şi colaboratori (persoane juridice, persoane fizice) în vederea implicării acestora prin diverse contribuţii: donaţii (materiale şi financiare), sponsorizări, voluntari.
PERSONALUL PROIECTULUI
Personalul proiectului este format dintr-o echipă interdisciplinară: manager, asistenţi sociali, lucrător social, psiholog, voluntari stundeţi ai unor facultăţi de specialitate din cadrul Universităţii din Oradea.
Durata proiectului: 12-24 luni
PARTENERII PROIECTULUI
Partenerii proiectului sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Poliţia Municipiului Oradea, Penitenciarul Oradea, Universitatea Oradea, companii (firme).
BUGETUL PROECTULUI (pe scurt)
Bugetul total al proiectului pe o luna presupune un cuantum de 8250, iar pentru o primă etapă de desfăşuare este de 66.000 lei, pentru o perioada de 8 luni.
Bugetul proiectului presupune remuneratia personalului direct implicat in proiect, combustibil, activităţile pe care le desfăşurăm în mod direct cu tinerii: întâlnirile, cazare şi mese (excursii), protocoale pentru întâlnirile organizate cu beneficiarii, cheltuieli pentru unele accesorii sportive.
IMPACTUL ESTIMAT AL PROIECTULUI
Conform ultimelor date statistice pe anul şcolar 2013-2014 s-a înregistrat un procent de 1,7 % a abandonului şcolar la nivelul judeţului Bihor în cadrul învăţământului liceal şi profesional reprezentând acei elevi care au fost declaraţi că au abandonat şcoala în urma absenţelor acumulate, comparativ cu anul precent, când acestă rată a reprezentat doar 1,4%. Abandonul şcolar reprezintă o continuitate a absenteismului, cel mai mare înregistrându-se la colegiile tehnice (de meserii). Estimăm, ca în urma intervenţiei pe această paletă implementând proiectul nostru, să avem de a face cu o reducere consistentă a abandonului şcolar, absenteismului, a violenţei în şcoli.
Proiectul îşi propune să producă efecte pozitive pe linia atenuării comportamentului antisocial manifestat prin agresivitate şi violenţă în şcoli şi societate.
Asemenea fapte antisociale comise de către tineri ajung de cele mai multe ori să fie înregistrate la organele de cercetare penală (politie, parchet). În acest sens, nu există un cuantum măsurabil al acestor fapte şi fenomene care să fie dat publicităţii tocmai datorită săvârşirii acestor fapte de către adolescenţi.
Ca abordare inovatoare este crearea unor intervenţii neexistente la nivelul judeţului Bihor prin măsuri şi activităţi specifice grupului ţintă având ca scop prioritar absorbţia acestui nucleu care se află în declin şi continuă să ia amploare. Fiind un program inovator, organizaţia noastră a solicitat şi obţinut dreptul de autor asupra proiectului de faţă din partea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.).
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
1. Î: De ce tinerii ?
R: Pentru că tinerii reprezintă viitorul societăţii noastre, iar lipsa unor intervenţii şi măsuri adecvate duce la creşterea acestui nucleu care se află în declin şi implicit a iresponsabilităţii noastre.
2. Î: De ce tocmai aceste intervenţii şi activităţi ?
R: Pentru că la ora actuală nu există nicio intervenţie în acest sens, în a încerca responsabiliza tinerii prin diverse acţiuni.
3. Î: De unde ştiu că acest proiect va avea impact ?
R: Tinerii adolescenţi se simt responsabilizaţi în momentul în care li se dau sarcini să le ducă la bun sfârșit. Prin responsabilizarea lor oferim, indirect, sprijin de a ieşi din unele cercuri în care au ajuns să fie implicaţi, de cele mai multe ori ca victime, sprijin pe care nici părinţii şi nici o entitate nu le oferă atunci când ei au nevoie, ajutându-i astfel să înţeleagă că au un rol şi o valoare în societate.
Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu