Punerea în siguranță a bisericii de lemn din Ciuntești
de Maria Tămășan
Sat Ciuntești, com. Craiva, jud. Arad
Ambulanta pentru Monumente Arad își dorește în vara aceasta să mai salveze un monument: Biserica de lemn din satul Ciuntești
Vara aceasta dorim să mai salvăm un monument din județul Arad: Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Ciuntești, comuna Craiva, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente. Biserica de lemn este clasată pe Lista Monumentelor Istorice sub codul AR-II-m-B-00595.
Potrivit cercetărilor istorice ale lui Ioan Godea, biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Ciuntești a fost construită în sec. XVIII. Unii săteni susțineau că aceasta ar fi datând din sec. XVII, iar, potrivit lui Pavel Vesa, bisericii actuale îi precede o altă biserică de lemn, ce a fost înlocuită în a doua jumătate a secolului XVIII. În Lista Monumentelor Istorice biserica este datată la 1725.
Biserica a fost pictată de către Ioan Lăpușanu, probabil în anul 1866. În turnul acesteia se găsește un clopot pe care este inscripționat anul 1785, acesta fiind al doilea cel mai vechi clopot păstrat într-o biserică de lemn din județul Arad.
În vara anului 2021, în urma proiectului de inventariere a bisericilor de lemn din Arad, am luat legătura cu preotul, la vremea aceea, paroh din Ciuntești. Acesta și-a exprimat dorința de salva această bisericuță. Comunitatea din Ciuntești este și ea dornică de a repara învelitoarea bisericii, sprijinindu-ne cu masa și cazarea.
Până în momentul de față am strâns bani pentru 40% din necesarul de șindrilă. Avem comunitatea implicată, preotul, voluntarii și coordonatorii proiectului.
Avem nevoie să fiți alături de noi! Ajutați-ne să strângem restul de bani necesari prentru achiziția șindrilei!
Poze cu biserica:
Sustinator anonim
acum 2 ani
Succes ! Dumnezeu să vă ajute♧
200.00
lei
Eftimie Bogdana
acum 2 ani
100.00
lei
H. Lahni
acum 2 ani
250.00
lei
Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu