MONOfest POETRY

MonoFest

Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran e despre Revoluție, Poezie, Libertate.

Ediția a IV-a a festivalului, dorește să construiască, în „oraşul de pe Bega”, timp de trei zile, 16, 17 și 18 decembrie 2022, un maraton de întâlniri şi manifestări culturale la care sunt invitaţi să participe 33 de scriitori, muzicieni și prieteni ai Timișoarei. Ne propunem lecturi publice de poezie, muzică, film, lansări de carte, evenimente ce vor avea loc la Teatrul Merlin, Memorialul Revoluției 16-22 decembrie, Muzeul Consumatorului Comunist, Centrul Reformat Noul Mileniu Timisoara și, chiar, în Tramvaiul istoric al Revoluției.

Tramvaiul a fost un element cheie al Revoluției. A fost spontan și crucial, prin gestul eroic al lui Ion Monoran. Era o zi de sâmbătă, 16 decembrie, pe vremea aceea se lucra, chiar dacă mai puțin, până la ora 14. Se auzise din ziua precedentă că s-au adunat enoriași la Casa pastorului László Tőkés să-l susțină în cazul evacuării din parohie de către Securitate. Astfel că, muncitorii în loc să plece la ora obișnuită 14, pentru o zi de sâmbătă, au fost ținuți peste program în fabrici, în jur de ora 16-17. Fabricile fiind la marginea orașului, tramvaiele traversau centrul pline cu oameni. În jurul orei 17 erau adunați adunați oameni în fața Parohiei Reformate, dar manifestau în liniște. Printre ei și Monoran, care a avut inspirația genială și a tras pantograful de la un tramvai oprit, în spatele primului tramvai oprit adunându-se alte zeci. A îndemnat oamenii să coboare din tramvai și să se alăture manifestanților. S-a strigat prima dată „Jos Ceaușescu!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Libertate!”

Scurt istoric al Festivalului

Festivalul Internaţional de Poezie „Ion Monoran” a debutat în 2019, exact la 30 de ani de la Revoluție din dorința scriitorilor, a publicului de a marca Revoluția, scânteia ei și personalitatea poetului Ion Monoran. 

• Monoran Poetry Fest e un festival cu adevărat viu precum "Omul care a oprit tramvaiele" care a fost un erou și un poet foarte bun, dar despre el românii nu știu nimic sau aproape nimic. Dacă ar fi fost ceh, să zicem, Monoran ar fi devenit o figură cult.  (Ciprian Măceșaru)

Cum poți susține festivalul?

Poți dona orice sumă, iar împreună vom strânge fondurile necesare desfășurării lui

SAU

Alegi una dintre recompensele alăturate pe care ți le-am pregătit.

Ce vom face cu suma strânsă?

• Trei zile de manifestări includ costuri legate de producție, sonorizare, lumini, marketing, servicii editoriale, tipografice, anumite drepturi de autor, transport, cazare, masă, protocol.

Ce vom face dacă nu strângem suma necesară?

• Vom face o ediție restrânsă, cu mai puțini invitați

Ce vom face dacă strângem mai mult decât ne-am propus?

• Vom include în program și cursurile Pe urmele Revoluției, atât de necesare pentru liceeni, ceea ce în 2021, în Pandemie, s-a întâmplat. 

Proiectul THE SOLITUDE OF CROWD și-a propus să conștientizeze fenomenul Revoluției și al Libertății de expresie în rândul tinerilor, să constituie o bună informare a ceea ce au însemnat evenimentele din decembrie ‘89, pentru a înțelege și a păstra adevărata Identitate a Timișoarei. La proiect au participat aprox. 135 elevi de la liceele din Timișoara, Lugoj, Nădrag, Caransebeș, au participat la tur ghidat Pe urmele Revoluției (150 min.), au vizitat Memorialul Revoluției și au vizionat un documentar al Revoluției de la Timișoara. Au primit material informativ online și tipărit. Aproape toți elevii au scris o poezie, o proză scurtă, un eseu, impresii despre ce a fost Decembrie ‘89, despre ce înseamnă cât de importantă este Libertatea.

Alături de ei…

Pășeam alături de ei într‑un itinerar al revoluției prin care am lăsat deoparte analiza sursei istorice și ne‑am transpus în lumea faptelor, în cotidianul cenușiului comunist, în vremea fricii, lipsurilor și, mai ales, în lumea în care demnitatea era un moft burghez, diluat în marea familie a societății multilateral dezvoltate. 
Ascultă tăcuți explicațiile, iar întrebările și mirările lor mă fac să realizez, cu fiecare an ce trece, dificultatea de a le transmite starea și frustrările noastre de atunci. Ei sunt altfel: spun ce gândesc, își manifestă nemulțumirea, problemele le privesc deseori ca provocări și probabil au un sentiment de compătimire față de mulți dintre noi, cei care putem să avem un sentiment de nostalgie față de acea lume. Mă întreb uneori dacă nu ne desconsideră pentru faptul că am răbdat o jumătate de secol până să răbufnim. La final, ne‑am oprit în fața Troiței de la catedrală, iar reculegerea obișnuită încărcată de emoție, ei au transformat‑o într‑o dezlănțuire de aplauze. Zâmbeau și îi aplaudau admirativ pe eroii lor. Atunci am realizat că eroii elevilor mei nu sunt personaje ce aparțin istoriei, ci călăuze ale propriilor destine, repere personale care nu se înscriu în clișeele ceremoniilor omagiale și care fac parte din esența lor de a gândi. Eroii mei mi‑au salvat generația aproape pierdută în universul totalitar, dar, mai mult decât atât, m‑au ajutat să‑i privesc acum în ochi pe copiii mei, cu demnitatea celui care și‑a recâștigat libertatea și cu certitudinea că au devenit și eroii lor.

Prof. Sorin Codaț

Informații