Investește în educație

Decalajul dintre școlile de la sat și cele de la oraș rămâne unul profund. La nivel național, rata de părăsire timpurie a școlii este de 27,1% în zonele rurale, comparativ cu media naţională de 18,1% şi media UE de 10,6%, conform raportului UE Monitorul Educaţiei şi Formării, 2018. România și-a propus pentru 2020, o rată a abandonului școlar de 11,3%, fără nicio șansă reală de a o atinge. Sărăcia și excluziunea socială sunt de două ori mai mari la sate față de orașe. Pentru unii copii, acest proces de școlarizare a devenit chinuitor. Nevoile primare nu le sunt îndeplinite și nu beneficiază, de cele mai multe ori, de susținerea părinților.
Prin intermediul Asociației Vreau să trăiesc liber, ne-am propus să derulăm un program intitulat "Eu merg cu drag la școală" care are ca scop schimbarea mentalității copiilor și părinților privind rolul școlii precum si acceptarea si adaptarea la un sistem imperfect de învățământ. Deasemenea ne propunem educarea cadrelor didactice pentru a comunica eficient cu acești elevi și familiile lor.
Un prim proiect în cadrul acestui program este " Pe mine cine mă ajută la teme? " și se adresează copiilor din mediul rural care nu primesc sprijin din partea părinților în rezolvarea temelor și care nu au acasă condiții minime pentru a desfășura această activitate. Ce fac după ce plec de la școală? O întrebare la care mulți răspund așa "Arunc ghiozdanul cât colo, mănânc ceva, dacă am ce, apoi ies afară la joacă. Seara intru în casă și mănânc, o altă acțiune relativă, nu mă spăl că nu e sâmbătă, dorm, înghesuit cu alți 5 frați lângă mine. Poate am noroc să nu fie careva bolnav și să plângă toată noaptea. Parcă mă doare stomacul, da nu-i nimic, trece dacă zic un ingeraș. Inger ingerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu .....
Împreună putem schimba situațiile de acest gen. După cursuri, acești copii pot să rămână la școală, să facă teme și alte activități instructiv educative, împreună cu cadre didactice și voluntari. Primesc o gustare caldă, vorbe bune, îmbrățișări si incurajări, aprecieri, tot nu au destul în familie. Apoi pleacă spre casă fericiți că mâine nu-i va mai certa nimeni pentru teme nerezolvate, nu vor mai fi dați exemplu negativ, vor ști și ei să scrie și să citească, nu se vor juca cu burta goală și poate le va îmbunătăți cineva între timp și condițiile de locuit ca să nu mai doarmă înghesuiți. Cât de bine e să ți se redea speranța, să existe oameni buni care să te aprecieze, să contezi și tu pentru restul lumii nu doar pentru părinți și Dumnezeu, să te simți valoros, iubit și acceptat. Nu-i așa?