Fii de poveste: donează pentru corectarea unui roman!

de Raluca Alexandra Sandu
Adauga la favorite
814
vizualizari
400 lei
din 2,800 lei
Timișoara,
Un roman originală în care pentru prima dată vampirii luptă să-şi recâştige umanitatea şi în mod surprizator nemurirea în veşnicia divină.
Initiator proiect
8 proiecte

De ce am avea noi nevoie? Şi ce vei obţine tu?
În acest moment costul corectării integrale de către un editor profesionist ajunge la 2800 de lei, aceştia urmând a fi achitaţi în câteva transe. În schimbul donaţiei pot să ofer o şedinţă de consiliere gratuită.

De ce merita investiţia ta?
Tema romanului este inedita, nu s-a mai făcut o astfel de redirecţionare în literatura beletristică, gotica din perspectiva tematicii vampirilor ca simbol literar. Astfel este o carte ce deşi abordează o temă gotică, îşi păstrează totuşi direcţia pe valorile şi tradiţiile creştine, menţinând astfel publicul tânăr în parametri tradiţiei şi a unei conduite de bună credinţă. Un lucru extrem de necesar în ziua de azi.

De-a lungul cărţii personajele învaţă şi ne învaţă să luptăm cu patimile noastre, să le identificăm, să iertăm şi să ne iertăm, să înţelegem mai bine consecinţele acţiunilor noastre şi să rămânem sau după caz să ne întoarcem în direcţia cea bună.

Riscuri şi provocări
Deşi proiectul anterior ''Sensul vieţii şi Teoria C.A..D.A.'' despre care unii ştiţi, şi aţi contribuit şi vă mulţumesc, a fost o provocare pe care am depăşit-o tot cu ajutorul vostru - De data aceasta de proiectul Maktub se va ocupa o mână şi mai profesionistă ca oamenii pe care Dumnezeu mi i-a adus în cale în experienţa anterioară.

Deoarece pe măsură ce dobândim experienţe lucrurile devin tot mai serioase, în corectarea acestui manuscris deadline-urile sunt foarte strânse şi fixe în privinţa achitării sumelor necesare şi corespund începerii şi încheierii diferitelor etape de lucru la roman pe o perioadă de 4 luni.

Costul total al proiectului anterior a fost 5500 de lei - contribuţia voastră, a familiei mele şi a mea prin venitul personal realizat din activitatea de training.

Văd dificil să pot susţine o asemenea investiţie din nou, dar încerc şi cu ajutorul vostru poate se vor mişca din nou lucrurile, deoarece în prima fază, costul de corectare este la jumătate adică 2800 de lei.

Alte căi/moduri în care poţi fii ajutat
Orice distribuire a campaniei, donaţie sau simplă recomandare este bine venită.

Întrebări şi răspunsuri
Pentru mai multe detalii despre proiect vă stau la dispoziţie la sandu.alexandra@hotmail.com

O scurtă prezentare a cărţii - sinopsis / rezumat

Maktub–Sinopsis

Vampirii sunt printre noi.

Ne urmăresc obiceiurile şi zilele senine şi în secret, visează la o viaţă simplă, trăită în lumină, pace și bucuria lucrurilor simple care definesc umanitatea. Departe de a fi o carte tipică, un roman plin de nuanţe romantic-idealiste cu oameni-vampir care trăiesc povești de dragoste nemuritoare, Maktub este mai degrabă sinteza unei lupte spirituale. Această palpitantă călătorie înapoi către umanitate, debutează odată cu momentul în care Aine, sirena devenită apoi vampir cade sub blestemul propriilor sale greșeli din trecut, iar Angus, vampir prin definitie, devine o parte importantă în împlinirea acelui blestem. O povară aparentă care într-un final îi pare că îi poartă prin cele mai importante lecții de viață, una din ele și cea mai mare find iertartea, aducându-i astfel înapoi la umanitate și la izbăvirea mult visată. Cartea propune un parcurs despre care s-ar putea crede că este făcut de cei doi, fiind alături unul de celălalt, dar iată că nu. Cei doi o iau pe drumuri diferite din clipa în care el o abandonează într-un cavou. Chiar și așa, Aine și Angus evoluează în paralel și reușesc să transmită cu succes cititorului emoțiile luptelor lor interioare, a pierderii și regăsirii unul față de celălalt și mai ales zbuciumul luptei cu entitățile care le stau în calea depășirii propriilor slăbiciuni: invidia, lăcomia, pofta trupului, mândria și dificultatea de a ierta - pe care le depășesc gradual, în ciuda numeroaselor căderi pe care le au. Când în sfârșit se regăsesc și pare că lucrurile merg spre bine, mai au o încercare.

O entitate care i-a urmărit din umbră pe tot parcursul călatoriilor lor, se joacă cu mintea lui Aine și singurul care înțelege asta este Angus. Trebuie să o trezească din hipnoza care a acaparat-o, dar cum? Toate tehnicile lui vampirice, par să eșueze. Într-un final, printr-un șir de evenimente înălțătoare spiritual, Aine se trezește din transă. Astfel, scapă amândoi în timp util din ghearele răului. Romanul se încheie cu reușita celor doi de a-și depăși slăbiciunile, desăvârșindu-și umanitatea prin primirea botezului ortodox. Odată ce viața își continuă cursul, urmele celor doi se pierd în mulțime, iar istoria pare să se repete cumva printr-un călugăr care găsește un inel (în care era absorbită entitatea rea) în locul în care cei doi au purtat ultima luptă cu entitatea care îi urmărea din umbră, lăsând astfel să se înțeleagă, printr-un final deschis, ciclicitatea vieții.

În ceea ce privește structura sa, romanul cuprinde 61.342 de cuvinte și are în total 43 de capitole, distribuite în cele cinci părți ale cărții. Maktub reprezintă unicul volum și publicul țintă este reprezentat de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, dar și oricui este pasionat de motivul vampirului în beletristică. Un roman deosebit și antrenant, care se diferențiază de alte cărți de profil prin mesajul puternic şi mai ales autentic: întoarcerea a doi vampiri la umanitate și izbăvirea, fiind astfel primul roman de beletristică creştină cu vampiri. Nu-l rataţi!

Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

Sustinator anonim
acum 7 luni
Mult succes!
50.00 lei
David Corina
acum 7 luni
100.00 lei
Alexandra Fechete
acum 7 luni
50.00 lei
Carlos Buiciuc
acum 7 luni
100.00 lei
Andreea Sehuta
acum 7 luni
Mult succes, Raluca draga!
100.00 lei