Nici eu nu știam lucrurile astea pînă să citesc “Furt: o istorie a muzicii”. Cartea originală de bandă desenată a fost lansată în luna mai 2019, la Summit-ul Creative Commons, la Lisabona. Imediat ce am început să o citesc, a încolțit în minte ideea de a o traduce. Anul acesta, am profitat de pandemie și de banii oferiți prin Creative Commons Activities Fund și m-am pus pe treabă!
Munca la acest volum a durat cam două luni. Printre provocări se află încercările de a traduce cît mai fidel jocurile de cuvinte, traducerea unor versuri și, la partea grafică, adaptarea cît mai fidelă în română. Cartea este acum tradusă, este tipărită și disponibilă digital și te așteaptă să o descoperi la https://ccommons.cc/! Asemeni originalului, traducerea a fost publicată sub o licență Creative Commons BY-NC-SA, deci poți folosi gratuit cartea, poți construi pe baza ei, dar nu poți scoate profit de pe urma ei. Am tipărit cîteva exemplare, care pot fi comandate.
Există deja un interes pentru această carte, așa că intenționez să scot un al doilea tiraj. Avînd în vedere că nu pot scoate profit de pe urma acestui proiect, am nevoie doar de banii necesari pentru a tipări alte 30 de exemplare (aprox. 50 de lei per exemplar).
Ai întrebări despre acest proiect? Mă găsești la:
Îți mulțumesc că ai dedicat timpul necesar parcurgerii proiectului meu!
George Hari P.
Noul tiraj este aici! În zilele următoare, voi organiza distribuția exemplarelor pentru susținători.
Vă mulțumesc pentru încredere și sprijin! Comanda este la tipografie, noul tiraj ar trebui să fie gata în 11 august.
IMPORTANT!
După ce selectezi o recompensă, vei fi dus/ă la pagina de plată. Din oficiu, există o contribuție adițională de 10 lei. Dacă nu dorești să o adaugi, șterge acel câmp din formular.
Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu