Despre carte
“apoi s-a întâmplat viața” este noul volum de versuri semnat de Andrei Crăciun și, practic, o continuare la “Socrate, mai ai ceva de spus?”, carte care va fi lansată pe 10 aprilie, de la orele 20, la Hidden (Strada Doamna Chiajna, numărul 26, București).
Despre autor
Andrei Crăciun este ziarist, scriitor, părinte-fondator al Revistei Zugzwang și al Editurii Zugzwang. Cele mai recente cărți publicate sunt: “Viața e în altă parte” (Nemira, 2021), “Prietenul visătorilor și al învinșilor” (Polirom, 2021), “Socrate, mai ai ceva de spus?” (Zugzwang, 2022), “Baricadele V” (Zugzwang, 2022).
Despre editură
Editura Zugzwang este un proiect care gravitează în trena Akademia Media Group. O editură nouă care își propune să promoveze autori români contemporani. Plecăm de la zero și ne bazăm exclusiv pe sprijinul cititorilor care precomandă cărțile noastre. Vom publica: poezie, proză scurtă, publicistică, eseuri, lucrări academice, memorii, volume de istorie, romane, dar și cărți pentru copii. Editura nu are ținte comerciale, nu își propune să facă profit, ci se ghidează după logica unui ONG, scopul fiind, mai degrabă, să propună o paletă de noi autori (prioritate au debutanții). De aceea, la noi, autorii sunt pe picior de egalitate cu editura.
Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu