Alături de scriitorul Valeriu Mircea Popa

de Andrei Ionut Ruse
Adauga la favorite
Vezi
39867
vizualizari
25,181 lei
din 10,000 lei
București,
Împreună ne dorim să dăm viață antologiei de poezie „Mojar și alte poeme care nu există” și astfel să-l ajutăm pe scriitorul Valeriu Mircea Popa.
Initiator proiect
17 proiecte

După ce a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România, tăindu-se 50% din pensie și punându-i-se poprire pe restul, Valeriu Mircea Popa a suferit un atac vascular cerebral și și-a pierdut capacitatea de a vorbi sau a mai lucra bijuterii, singura sa pasiune care îi mai putea asigura un venit.

Împreună ne dorim să-i publicăm o selecție a celor mai frumoase poezii pe care le-a scris de-a lungul timpului, alături de noul său volum, „Mojar”, și astfel să-l ajutăm să treacă peste perioada financiară dificilă în care se află.

Implică-te și precomandă cartea, alegând una din recompensele alăturate, sau donează 10 Euro prin SMS pentru a susține demersul nostru (Atenție! Donația prin SMS nu include precomanda cărții).

 

Află povestea lui Valeriu Micea Popa în clipul de mai jos:

 
Cine suntem și de ce am ales crowdfunding-ul

Editura Hyperliteratura s-a născut la sfârșitul lui 2016 și prin ea ne-am propus să schimbăm din temelii câteva lucruri pe piața de carte românească: promovare mai bună a autorilor români, drepturi financiare mai mari pentru scriitori (chiar și de 3-4 ori mai mari decât editurile „tradiționale”), transparență și nu în ultimul rând respect.

 Mai multe puteți afla despre noi pe www.Hyperliteratura.ro.

 

Ce facem cu fondurile strânse

Cea mai mare parte din suma obținută din această campanie de crowdfunding va acoperi costurile de tipar, dar ulterior și de promovare a antologiei „Mojar și alte poeme care nu există”. De asemenea, ne dorim foarte mult să-i acordăm lui Valeriu Mircea Popa un avans considerabil din drepturile de autor, care să-l ajute să treacă peste perioada dificilă în care se găsește.

 

 

Când vei primi cărțile precomandate

Imediat ce vor ieși din tipar, estimăm că în intervalul 15 - 20 decembrie.  Vei fi printre primii cititori, pentru că primele pachete pleacă spre susținători, abia după aceea trimitem cărțile spre librăriile partenere. 

 

Pentru orice întrebări legate de campanie, de carte sau despre autor, puteți contacta oricând echipa Editurii Hyperliteratura pe adresa de e-mail: hyperliteratura@yahoo.com.

 

 

 

Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

Corina Motoc
acum 6 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Miron Mihaela
acum 6 ani
Succes!
50.00 lei
Alexandra Ioana Mihaila
acum 6 ani
100.00 lei
Iacob
acum 6 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Sustinator anonim
acum 6 ani
60.00 lei
Borcea Alexandrina
acum 6 ani
Multe zambete sa fie!
50.00 lei
Sustinator anonim
acum 6 ani
Mult succes! C.
10.00 lei
Sustinator anonim
acum 6 ani
20.00 lei
Sustinator anonim
acum 6 ani
60.00 lei
Marius Surleac
acum 6 ani
100.00 lei
Dana
acum 6 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Vulpoiu Mona Andreea
acum 6 ani
we can do this ` be kind for real
5,000.00 lei
Sustinator anonim
acum 6 ani
60.00 lei
Milea Gabriela
acum 6 ani
Sunteti minunati! Va multumesc!
60.00 lei
Gabriela
acum 6 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
  • 07 /05
    2019
    2

    Dragii noștri susținători, dorim să vă anunțăm că avem o nouă campanie de crowdfunding pentru o carte superbă: „Repertoarul amorului” - 69 de povești de iubire din istoria lumii, culese de scriitorul și jurnalistul Stelian Tănase.

    Mai sunt numai 6 zile de precomenzi și așteptăm cât mai mulți cititori implicați! :)

    Clic pe imagine:

     

  • 11 /11
    2018
    1

    Astăzi, în cea de-a treia zi de campanie dedicată lui Valeriu Mircea Popa și antologiei lui de poezie, prin care vrem să-l ajutăm financiar în perioada care urmează, tocmai am depășit obiectivul propus, de 10.000 de lei. Campania asta, într-un timp incredibil de scurt (nici măcar jumătate de săptămână), a bătut toate recordurile și mi-a arătat o latură a publicului Hyperliteratura (și nu numai, desigur) pe care o cunoșteam destul de bine, dar n-am simțit-o nicicând atât de puternică. Când oamenii chiar înțeleg ce facem și de ce este important să se implice, pentru că împreună putem schimba enorm de multe lucruri nesănătoase și nedrepte.

    Am strâns împreună 10.000 de lei, dar acesta este numai primul pas. Mai sunt 28 de zile de campanie, aproape o lună întreagă, în care să continuăm să adunăm cât mai multe fonduri pentru Valeriu Mircea Popa. Momentan această sumă asigură publicarea cărții, acoperă costurile de promovare și de realizare ale campaniei (plus comisioanele, transporturile cărților șamd), asigură și un buget elementar pentru promovarea pe viitor a antologiei și, poate cel mai important, este suficient pentru a-i acorda lui Valeriu Mircea Popa un avans consistent din drepturile de autor. Îmi doresc ca în următoarele 28 de zile acest avans să se poată dubla sau chiar tripla, astfel ca măcar câteva luni bune (mai ales că vine iarna) Valeriu să stea fără grija banilor și să-și îmbunătățească astfel și starea de spirit, pentru a putea să se recupereze și mai bine după AVC. Deja l-am văzut mult mai bucuros de când am început să lucrăm la antologia asta, când va afla zilele următoare și de câți oameni s-au implicat (150 până acum doar) cred că va fi și mai entuziasmat.

    Mulțumesc tuturor! Ne-ați făcut o bucurie imensă și este cel mai frumos cadou pe care-l putea face Hyperliteratura de Crăciun.